o să

Eu chiar cred, că unul din cele mai importante lucruri pe care am reușit să le deprind până la vârsta mea rotundă este mersul pe bicicletă.
Alea au fost primele căzături care m-au întărit. Tot de la mersul pe bicicletă am deprins să-mi apăs pe vânătăi. Să fac să se întindă vânătaia, să apăs pe ea până din albastră se face vânătă, pentru că găseam în durerea aia un soi de plăcere, de satisfacție. Satisfacția că a meritat.
Mi-a spus cineva că același lucru, majoritatea din noi, îl facem cu iubirea, apăsăm pe vânătăile lăsate pentru că asta ne face să simțim, un fel de durere plăcută.
Iar să simți ceva cântărește întotdeauna mai greu decât să nu simți deloc.
O să cazi, o să-ți lovești genunchii și coatele, o să doară...dar o să merite fiecare vânătaie, crede-mă.
Asta o fost primul sfat pe care l-am primit de la tata și l-am crezut.
Aștept să vină să-mi spună că, probabil, așa e și cu iubirea. Oh, bullshit..aștept să-mi spună că iubirea nu-i deloc ca mersul pe bicicletă, că aici, poate,  nu ai nevoie de vânătăi. Și eu o să-l cred.