Împreună

Eu cred sincer că orice recomandare de carte este una subiectivă, dar pentru situaţiile când subiectivismul meu coincide cu al vostru, eu totuși o să îndrăznesc să vă recomand cartea asta - Împreună, de Anna Gavalda. 
Este o cărțulie de aproape 500 de pagini pe care eu le-am devorat în doar câteva zile. 
Am mai citit vreo trei cărți de Gavalda (O iubeam, Billie și Aș vrea să mă aștept și pe mine cineva) și toate m-au făcut să mă îndrăgostesc de stilul ei simplist și plin de franchețe de a povesti. 
Pe Gavalda nu o citești pentru revelații, pentru gânduri filosofice sau pentru că te face să meditezi profund. Nici pe departe, e una dintre acele lecturi care te lasă să te relaxezi, să iei lucrurile exact așa cum sunt, fără complicații inutile.
Iar cartea asta e, dacă vreți, fix ca o seară de duminică cu o prietenă și un pahar de vin.
E vorba despre patru personaje care își duc, fiecare, propria luptă pentru existență, încercând să evite contactul cu tot ce înseamnă societate. Într-un Paris al zilelor noastre, lucrul ăsta e totuși cam greu de făcut.
Astfel, luptându-se fiecare cu tot ce înseamnă demoni interiori, ajung să stea împreună, să-și dezbrace pe rând temerile și eșecurile și să-și împărtășească bucuriile.
Nu o să vă spun care sunt personajele, pentru că iubesc să încep o carte ”cu ochii închiși”, să o descopăr de la - până la. 
Asta o să vă las și pe voi să faceți.
Comparativ cu O iubeam, Împreună nu-ți oferă citate memorabile. Dar e cu siguranța vorba despre starea asta de bine și cald, despre dragostea și prietenia descrise aici atât de simplist. Și cum îmi place mie de multe ori să spun, cartea asta nu se citește, se simte.
„Spus în felul ăsta, sună un pic aiurea, evident, dar, mă rog, era adevărat şi trecuse o bună bucată de vreme de când ridicolul nu-i mai omora: pentru prima dată şi aşa cum erau ei, aveau impresia că sunt într-adevărat o familie. Chiar mai ceva ca o familie – familia pe care şi-o aleseseră, şi-o doriseră, familia pentru care se luptaseră şi care nu le cerea în schimb decât să fie fericiţi împreună. Şi nici măcar să fie fericiţi, nu aveau asemenea pretenţie. Ci să fie împreună, atâta tot. Iar asta era deja mai mult decât speraseră.”