luni, 8 octombrie 2012

noncomunicare

Azi, la mine, e prima zi de toamnă. Toamna îi ca o iubirea, vine taman când te aștepți mai puțin.

Toamna-i clasnaia deatâta că anume atunci tu poți să ceri îmbrățișiri cu pretextul că gradele celsius, așa de puține, te-au prins pe nepregătite. Sau poți împrumuta hanorace cu 3 mărimi mai mari decât a ta și să faci din ele un totem. Poți privi filme o tonă, umbla înfofolită și bea ceai cu duzina și  nimeni nu o să te întrebe dacă ești gruzită, sau suferi, sau mori de dor- pentru că toamna toți fac așa.
Și poate eu chiar îs gruzită, și sufăr și mor de dor- sau poate prosta la mine-i toamnă, încă nu m-am hotărât.

Cineva mi-o spus, mai în glumă mai în serios, că zona mea de confort îi oleacă ciocnutaia. O fi, am zis eu căzând pe gânduri și am ajuns la concluzia că toamna mea o să se întindă prea mult, ca un fel de noapte polară.

Pe pervazul geamului meu stau, de regulă, cărțile care așteaptă să fe citite...ele se înmulțesc iar eu procrastinez tot mai mult și mai mult. Tătuca Freud ar găsi sigur o explicație procrastinării mele, dar увы el îi oleacă mort iar procrastinarea mea rămâne o taine nedezlegată, asta desigur până nu vă spun eu că tot de ce am nevoie asta-i comunicare, multă, de calitate. În lipsa ei eu procrastinez.

i will talk to anybody about anything(!)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu