My year - top 5 lecții învățate

Eu sunt omul listelor. Am câte o listă imaginară pentru când merg la cumpărături, când călătoresc, când am o zi liberă sau...o listă imaginară pentru anul care vine. Ce trebuie să fac, unde să merg, cu cine și când. Lista asta uneori e tare minuțios ticluită. Așa, ca să nu mă prindă anul pe nepregătite.

Pentru 2015, mai mult ca pentru orice alt an, lista mea a fost pregătită din timp. 

Știam unde trebuie să ajung, ce să fac și cum o să fac asta. Cât o să muncesc pentru asta, când o să-mi fie mai greu, apoi mai ușor, cum o să mă bucur de unele succese și cum o să trec mai greu peste unele nerealizări. Eu știam.

Până când, câteva situații și circumstanțe puse cap la cap mi-a „invalidat” lista. Și tot ce se regăsea în ea era fie de nerealizat, fie nu își mai avea rostul. Iar asta, a fost prima lecție învățată în anul ăsta: uneori în planurile tale intervine ceva - viața.

Iar de aici lecțiile aveau să tot continue. Total demoralizată am refuzat să-mi construiesc un plan B, și probabil am făcut pentru prima oară un lucru. M-am lăsat dusă de val. Iar asta a fost lecția cu numărul doi. 

Pusă în fața situației de a nu vrea nimic, de a nu urmări nicio listă imaginară din capul meu pe care să fiu nevoită să tot bifez puncte, mi-am permis să fiu mai eu decât oricând. M-am învățat să acționez doar după cum îmi dictează intuiția și mai ales ținând cont de ce vreau exclusiv în momentul de față. Probabil ăsta a fost anul în care am trăit cel mai mult în prezent. 

M-am înconjurat mai mult ca niciodată de cărți. Și datorită la asta am avut ocazia să citesc ogrămada cărți vii. Cărțile vii sunt oamenii pe care am reușit să-i cunosc anul ăsta și care sunt atât de frumoși și interesanți. Oameni care la rândul lor m-au învățat fiecare câte ceva. Pe care i-am citit mai timid sau mai cu interes, mai repede sau mai încet dar care s-au dovedit a fi fiecare atât de diferiți și totuși deopotrivă de interesanți.

Am călătorit, am râs, am descoperit, am organizat, am cunoscut, am citit, am gătit, am redescoperit, am încercat, am îndrăgit și am iubit. 

Anul ăsta a fost anul în care nu am făcut nimic și am reușit atâtea. A fost anul în care am învățat cea mai importantă lecție. Uneori, a nu obține ce vrei, poate fi cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat.

Instagram a lansat hastagul #2015bestnine , cele mai bune nouă poze ale tale pe instagram, adică cele care au strâns cele mai mutle like-uri. Ale mele nouă cele mai bune poze de anul ăsta sunt aste, nu pentru că au adunat cele mai multe like-uri, ci pentru că are fiecare în spatele ei o istorie, un moment sau un om de care mi-e foarte drag.

My year in books - top 5

Zilele astea am ajuns la o concluzie tare interesantă pentru mine. Eu nu mă pricep să recomand cărți. Și mai mult decât atât, mie nu-mi place să fac asta. Ce-mi face mie plăcere este să vorbesc despre cărțile pe care le-am citit. Iar dacă cartea pe care am citit-o mi-a plăcut, o să vorbesc despre ea cu atâta însuflețire încât o să credeți că e o recomandare. Nu e.

Să recomanzi cărți presupune în sine o responsabilitate, ori eu nu sunt deloc în măsură să mi-o asum pentru că am citit prea puțin pentru a face asta.

Deci, cum vă spuneam, mie îmi place să vorbesc despre cărțile pe care le-am citit. Tocmai de asta ideea Mariei de a povestti despre cinci cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta mi-a părut tare faină.

Prima carte care mi-a venit mie în minte când m-am gândit la un top cinci a fost Nimic nou pe frontul de vest de E.M. Remarque. Eu când am terminat de citit cartea asta, pe care o aveam cumpărată de la un anticariat de la Suceava încă pe vremea când învățam acolo, m-am gândit că doi ani am ținut pe rafturi o comoară și nu am știut de ea. 

Să nu mă înțelegeți greșit, cartea asta nu e cu nimic genială sau deosebită. Cartea  asta este profund umană, este despre război prin ochii unui om care a trecut prin el. Despre camarazi, iubire de mamă și iubire de țară. Despre generații a căror prima meserie în viață a fost războiul. Despre viața după război, același război care a curmat viața din orice și oricine. 

La răstimpuri, îmi venea să închid cartea și să plâng meditez, iar asta e cel mai grăitor lucru că ceea ce citiți e ceva bun. Tot asta a fost cartea care m-a însoțit în excursia mea prin Paris. Citită în avion, metro, la stat la coadă în Luvru și catacombe, prin cafenele și autobuze, cu siguranță că m-a făcut să apreciez atunci și mai mult ceea ce am. Cinci din cinci stele pe goodreads.

A doua carte tare bună ar fi, după mine, 1984 de George Orwel. Am auzit atâtea lucruri despre cât de bună e cartea asta încât mă simțeam oarecum stingherită că nu am citit-o încă. Și pentru că eu sunt omul care cumpără cărți mai multe decât poate citi, și asta se regăsea pe raftul meu de ceva timp. 

Subiectul cărții e unul interesant, dar la un moment dat el parcă ajunge să plictisească și ai tendința de a lăsa cartea. E ok dacă vreți să faceți asta, dar vă rog eu, reveniți la ea, merită! 

Pusă pe cântar, cartea asta cântărește atât de mult doar pentru a doua jumătate a ei. Sfărșitul a fost unul atât de bun, atât de „realist” în măsura celor relatate. E o carte fenomen, se citește greu pe alocuri, dar e, până la urmă, genială. Cinci stele pe goodreads

Iubire etc de Julian Barnes e cartea cu numărul trei și e total diferită de celelalte două.

Aici nu ai un narator și nici mai multe linii de subiect. Ai trei personaje și ogrămada monologuri. Nu ai dialoguri sau acțiuni. Fiecare personaj vine în fața ta și începe să-ți istorisească o istorie din punctul lui de vedere. E vorba despre aceeași istorie pentru toate personajele. În rest, tu faci acțiunea, tu alegi timpul, tu le încadrezi cum și unde vrei tu mai bine. Tu îți ești propriul narator. 

Ce trebuie să știți însă, înainte de a începe cartea e că romanul Trois de același autor, e prima parte. Adică în Iubire etc se continuă istoria relatată în Trois. Eu nu am știut asta, și tocmai de asta le-am citit în ordine inversă. Dar asta a fost cartea cu cele mai multe sublinieri și notițe. 

Eleganța ariciului de Muriel Barbery e cartea de pe locul patru. Întâi și întâi de toate pentru că e despre arici. Chiar dacă e despre un arici metaforic. E o carte care fie îți place mult, fie deloc. Mie mi-a plăcut. Are o alură elegantă și ușor ironică, e amuzantă și sarcastică. Pe alocuri e puțin tras de coadă subiectul, dar e relatat în așa fel încât ești gată să-i ierți autoarei orice. E despre oameni deștepți care se prefac proști într-o lume proastă. Cartea asta e de căpătâi în a ne învăța, pentru a câta oară, un lucru pe care fiecare dintre noi s-ar părea că-l știm deja: aparențele înșeală! 

Și ultima, nu ar fi atât pentru carte cât pentru autoare. Anul ăsta am descoperit-o pe Gavalda și am citit vreo patru cărți de ea. Stau al dubii cărei cărți să-i ofer locul cu numărul cinci, cert este că sunt ambele de ea. Aleg totuși Aș vrea să mă aștepte și pe mine cineva. E o cărțulie mică care cuprinde câteva povestiri absolut fantastice. Povestiri din alea care te fac să meditezi și la final de povestire să-ți tot pui întrebarea: eu oare ce-aș fi făcut? E numai bună de citit într-o zi de dumică și potrivită pentru a te face să te îndrăgostești de autoare și de stilul ei plin de franchețe de a povesti orice.

Cam ăsta e topul meu și adevărul e că mi-aș fi dorit să vă mai povestesc și despre alte cărți tare faine pe care le-am citit și care parcă simt că au rămas pe dinafară. Mai ales că lista mea de pe goodreads îmi amintește cu înverșunare că mai am încă 5 cărți de citit pentru a-mi îndepli taskul. Dar le vin eu de hac și lor. 

Despre alte cărți mai puteți citi și pe blogurile fetelor Maria și Nata, doar să aveți răbdare până scriu fetele articolele, pentru că eu se pare că am fost cea mai harnică :)

Riscurile meseriei sau cele 5 reguli pentru a fi un librar de succes

Spuneam mai ieri, într-un status pe facebook, cum să-ți petreci zilele într-o librărie poate fi deosebit de interesant.

Pentru că meseria de librar presupune o interacțiune amplă cu oamenii, asta înseamnă să dai peste diferite tipuri de caracter, diferite profiluri de cititori, oameni încăpățânați sau nu prea, care știu sau nu știu ce vor, care îți răspund la bună ziua sau care te ignoră. Iar per general, meseria asta e una condimentată cu nervi, cu râs mult, cu stres, dar și cu satisfacții. Iar mie, cu siguranță îmi place.

Dar revenind la oamenii cu care interacționezi. Regula nr.1 atunci când ești librar este să ai răbdare și să poți privi clientul drept în ochi, asta te scutește de multe drumuri dus-întors prin librărie :))

Exemplific:

-Bună ziua, da aveți caiete?

în cazul ăsta librarul trebuie să stea pe loc și să privească clientul țintă în ochi, să nu facă greșeala de a vă îndrepta spre raftul cu birotică, pentru că neapărați veți auzi următoarea replică:

- din astea, pentru școală.

..continuați să priviți țintă victima..of, clientul.

- de aestea, la română.

....nu scoateți niciun sunet, așteptați, bun..puteți și să clipiți.

- pentru clasa 7.

voila, acuma puteți merge spre raftul corespunzător, pentru că cererea clientului (finally!) a fost formulată complet și asta doar după câteva priviri insistente. 

Eu dacă aș fi știut trucul ăsta din start aș fi economisit mult timp pe umblat colo-colo și tot dat întrebări.

Regula nr. 2 Fiți cât mai perspicace.

- Bună ziua, da Fluturașii aveți?

Eu, fiind începătoare în domeniu și destul de naivă, încercam să revizuiesc în minte toate cărțile pentru copii care le avem, sau mă rog, din câte țin minte eu. Pentru că eu asociez cu o carte de copii orice titlu diminutivat. Bun, după câteva secunde de inspecție prin mintea mea, îndrăznesc cu o întrebare: 

- E vreo carte nouă asta? 

- Daaa

Bun, mă gândesc, s-ar putea să nu o avem încă. 

- Ăă, dar e carte pentru copii?

La care clienta din fața mea, vădit nemulțumită, își arcuiește genele abia fixate la salon, mă măsoară din cap până-n picioare să vadă prin ce greșeală am fost eu acceptată la postul ăsta, și-mi spune tăios.

- Domnișoară, toată lumea știe de cartea asta! ..ar fi continuat cu un „numa' tu nu” dar din fericire se oprește aici.

Și aici, bah! mă pălește perspicacitatea mea întârziată.

- Fluturi, de Irina Binder, asta căutați, da?

- Clar lucru.

...clar? Evident că-i clar!

Regula nr. 3 Învățați-vă să citiți mințile oamenilor.

- Domnișoară, eu vreau o carte interesantă, da tare-tare interesantă.

- Spuneți-mi vreo carte care v-a plăcut mult și eu încerc să vă recomand ceva asemănător.

- Da nu-ni trebu' nie asemănător, eu vreu șeva tare-tare interesant.

- Bun, dar măcar din ce domeniu v-ar plăcea să citiți?

- Ei, eu tare multe ce-am citit și multe îmi plac, da iaca demult așa n-am găsit vreo carte interesantă tare. Iaca puteți să-mi recomandați ceva ce v-o plăcut dumneavoastră.

- Da, pot, dar asta nu înseamnă neapărat că o să vă placă și dumneavoastră.

- Ap' dacă nu ne-a plășe' eu o aduc înapoi.

De cele mai multe ori ăștia-s oamenii care nu percep diferența dintre o librărie și o bibliotecă.

Regula nr. 4 Să aveți o memorie de elefant!

- Domnișoară, săptămâna trecută aici era o carte. 

- Îi țineți minte titlul?

- Nu, da știu că la copertă avea ceva cu roșu.

- Îi țineți minte autorul?

- Ei, nu, că eu nu m-am uitat la autor. Da aici era precis, că eu am vrut să o cumpăr da nu-mi ajungeau bani.

- Bun, țineți minte măcar un cuvânt cheie legat de cartea asta?

- Știu că mi s-o părut tare interesantă și iaca precis aici era, pe polița asta.

- Cel mai probabil s-a vândut, dacă totuși vă amintiți vreun detaliu în afară de culorile care se regăseau pe copertă, poate o pot găsi în altă filială de-a noastră.

- Dap' dumneavoastră nu țineți minte ce cărți aveți în librărie?

Ap' iaca, după câte se pare nu prea le țin mine :))

Și finally, Regula nr.5 Împăcați-vă cu ideea că nu toată lumea știe ce cumpără!

- Dumneavoastră aveți Faust?

- Da, este.

- O, ce bine, am ceva timp de când o caut.

Peste câteva ore.

- Eu vreau să întorc cartea.

- Pot să știu care-i cauza?

- Foarte simplu, eu n-am știut că Faust asta-i poezie!

Situațiile pe care vi le-am prezentat sunt absolut reale, trăite și simțite pe propria-mi piele. Desigur scopul, în cazul dat, scuză mijloacelor. Pentru că oricât de greșit și-ar forma unii dintre clienții mei cererile, pe mine mă bucură faptul că ei vor să citească. Or, tocmai de asta, o să vină o vreme când o să ne înțelegem unii cu alții de minune :))

Peștera suprizelor

Dacă v-ați săturat de stat în oraș în weekend-uri, căutați cu ce să vă ocupați timpul sau pur și simplu aveți nevoie de o doză de adrenalină, eu vin cu o recomandare.

Peștera suprizelor.

Probabil mulți dintre voi au auzit despre această destinație și cu siguranță destui au și vizitat-o deja. Pentru cei care însă, nu au reușit încă să ajungă acolo, sunt careva lucruri pe care ar trebui să le știți.

Peștera surprizelor este a doua ca mărime din Moldova, a treia ca lungime din Europa și a șasea din lume. Are o lungime de circa 1700 metri și este localizată la o distanță de 2 km de Criuleni.
Dacă nu aveți mașină, ajungeți acolo cu microbuzul sau autobuzul Criuleni-Chișinău care pornește de la auto-gara centrală. Prețul unui bilet la autobuz este de 20 de lei, la microbuz probabil cu câțiva lei mai mult. Vă ia cam 40 min - 1 oră să ajungeți până acolo.

Întâi și întâi de toate, sunt câteva lucruri de care aveți absolută nevoie, dacă vreți să vă aventurați în trecerea peșterii.
1.lanternă
de dorit cât mai mică și cât mai puternică, iar perfect ar fi să fie din asta cu suport pentru cap, astfel încât nu vă încurcă să o țineți în mâini tot timpul.
2.încălțăminte comodă
3. haine de schimb
întrucât o să treceți peștera aproape tot timpul culcat ar fi perfect să vă luați haine ceva mai groase, pentru că e mai frig în peșteră, și pe care nu vă e jale să le rupeți sau murdăriți.
4. genunchere și cotiere
asta doar în cazul în care nu vreți să umblați apoi cu genunchii și coatele roase, eu am mers fără și două săptămâni o să fiu nevoită să port doar pantaloni :))

Odată ajunși în Criuleni aveți de mers vreo jumătate de oră pe jos, undeva vreo doi kilometri. Dacă mergeți pentru prima oară probabil va fi puțin mai complicat să o găsiți, pentru că nu am observat niciun indicator pe drum. De fapt, nici chiar la intrarea în peșteră nu găsiți nimic care să vă indice că asta e peștera care vă trebuie.
Intrarea în peșteră arată așa:

Iar interiorul cam așa:

De-a lungul drumului veți găsi săgeți care vă indică calea corectă, e musai totuși, să mergeți cu cineva care a mai trecut măcar odată peștera. Cel puțin eu așa am făcut și m-am simțit mai în siguranță să știu că sunt cu cineva care deja a trecut prin peșteră și poate să te încurajeze când nu știi unde să pui piciorul sau cum să treci să nu rămâi înțepenit. Cu cît mai puține persoane sunteți, cu atât mai repede veți trece peștera. Noi am fost doi și ne-a luat aproape 2 ore jumătate. Asta pentru că ne-am luat destule pauze încât să ne odihnim.

Este o experiență inedită pentru că te ajută să ieși, măcar pentru puțin timp, din zona ta de confort. Și te învață că indiferent cât de speriat sau cât de nesigur ești, tot ce trebuie să faci este să înaintezi, pentru că ieșirea se află undeva în față.
O să aveți parte de un cocktail de adrenalină, frică, incertitudine și curiozitate. Iar toate astea, laolaltă, o să se simtă incredibil.

Odată ieșiți din peșteră, cel mai bun lucru pe care îl puteți face este o baie în Nistru. Murdari și obosiți de atâta urcat, coborât, târât și cățărat...Nistrul o să vi se pară ca o gură de aer în deșert.
Iar liniștea caracteristică satului o să vă încânte.

Eu am  avut parte azi de o experiență tare interesantă și vă recomand să ajungeți la Peștera Surprizelor, mai ales dacă vă plac sporturile extreme. Peștera este ușor de trecut, dacă ești echipat corespunzător și dacă te afli în compania oamenilor potriviți.


sursa poze: blog victor ciobanu

Asconi - locul unde tradiția întâlnește calitatea.

Lucrul cel mai util pe care îl puteţi face într-un weekend este să ieşiţi din oraş. Să lăsaţi în urmă munca, microbuzele, gheretele şi panourile şi să trageţi un respiro.

Iar eu o să vă povestesc în continuare despre un loc tare-tare bun pentru a face asta.

Vinăria Asconi e situată la 35 de km de Chișinău, în satul Puhoi din raionul Ialoveni. Așa că drumul până acolo nu vă va da mari bătăi de cap, iar odată ajunși veți fi întâmpinați de cineva dintre vinificatori care o să vă organizeze o excursie prin vinărie. Politica celor de la Asconi în materie de organizare a excursiilor e una destul de simplă, de fiecare dată veți fi ghidați doar de persoane care participă nemijlocit la procesul de producție al vinului, astfel încât veți putea primi răspuns la oricare dintre întrebări.

Ion, specialistul care ne-a întâmpinat pe noi, ne-a relatat despre întreg procedeul de producție al vinului, de la A la Z. Destul de scurt cât să nu ne plictisească și totuși suficient de complex cât să ne potolească curiozitatea.

Fondată în 1944, vinăria are o suprafață de circa 400 ha de viță de vie. O perioadă mare de timp CSI a fost principala piață de export a vinurilor Asconi, iar după embargoul impus de Rusia, piața de export a fost orientată spre țări din UE și SUA, China, Japonia și chiar Africa, fiind singura companie vinicolă din Republica Moldova care exportă vin în părțile alea.

Iar după un tur al vinăriei vine partea când trebuie să degustați ceea despre ce vi s-a povestit cu atâta interes. Eu sunt o amatoare de vinuri albe, iar aici, la Asconi, am găsit un nou vin pe care l-am situat în topul preferințelor mele. E vorba de un Riesling din 2014, absolut de-li-cios. Vi-l recomand insitent.

Pe teritoriul vinăriei se găsește și un restaurant în stil tradițional. Iar bucatele de aici sunt ca la bunica acasă, tot atâta de gustoase. Prețul excursiei include și degustația de vinuri dar și plăcintele, care se topesc în gură de bune ce-s.

În scurt timp urmează a fi construite și câteva case în stil tradițional, astfel încât vinăria va deveni un spațiu de agrement pentru oricine e dornic de a face cunoștință cu stilul moldovenesc autentic, dar și pentru cei ca mine, cărora le e dor de liniștea unui sat și de bucatele bunicii, toate astea în compania unui pahar de vin mai mult decât gustos.

Pe pagina de facebook a celor de Asconi găsiți detalii despre excursiile pe care le organizează. Iar până ajungeți voi acolo, eu mai gust din riesling-ul pe care-l am lângă mine. Noroc!

poze: MADEIN.MD

TEDx Chișinău: Crossroads

Weekendul trecut, Chișinăul s-a bucurat de o concentrație prea mare de evenimente. Dar faptul ăsta nu poate să nu bucure, pentru că am fost pusă în fața situației de a alege din cele câteva evenimente, iar asta înseamnă că toate erau interesante.

Unul dintre evenimentele organizate  a fost TEDx Chișinău Crossroads. 

Eu am avut așteptări mari de la eveniment. Am sperat să-mi pot nota cât mai multe idei de la speakeri, să fie organizarea pe măsură, să una, să alta. Iar partea bună este că toate așteptările mele au fost satisfăcute, până la ultima. Este cu siguranță vorba despre o muncă grea pentru a pune cap la cap un asemenea eveniment, pentru că mai presus de orice este vorba și despre ce atmosferă reușești tu, ca și organizator, să faci să dăinuie pe acolo. Și dacă o să spun că a fost bine o să spun prea puțin. 

O să le iau pe rând și o să menționez ideile pe care le-am memorat de la fiecare discurs.

Nicolaas De Zwager: Moldovan Migration: Pain or Gain?

Nicolaas de Zwager are în spate două decenii de cercetare în domeniul migrației. Discursului acestuia a fost bazat pe statistici, cifre și scheme. Tema este una fundamentală pentru societatea noastră, motiv pentru care dumnealui a decis să abordeze lucrurile dintr-un alt punct de vedere și să ne risipească câteva mituri ce țin de migrație și în care noi credem cu înverșunare. 

Circa 38,9% din populație este afectată de migrație. Dintre care: 53 la sută o reprezintă migranții pe termen lung; 31% migranții sezonieri și circa 16% o prezintă migrația internă, care nu se bucură de atenția cuvenită din partea noastră, spunea domnul Zwager. 

Moldovenii plecați vor să se întoarcă în Moldova și chiar să investească în vreo afacere doar dacă se vor întoarce la alte condiții decât cele de la care au plecat. Numărul celor care ar fi dispuși să investească este de aproximativ 3/4 din numărul celor plecați.

Iulia Kirnitki: The Great Debate

Din discursul Iuliei nu mi-am însemnat prea multe idei. Și-a început discursul printr-un exercițiu de animare.  A supus la vot publicul în baza a două opțiuni: sexul și mâncare, care credem că e mai important din astea două. 

A vorbit despre dezbateri și cum pot ajuta ele la dezvoltarea și închegarea unei societăți. A început cu istoria dezbaterilor și am aflat cât de târziu a apărut acest termen în societatea noastră, cu zeci dacă nu chiar sute de ani mai târziu decât în alte societăți dezvoltate.

Eu am văzut discursul ei ca pe o invitație, da a ne implica cât de activ putem în tot ce ține de această „joacă”. Pentru că antrenează în noi mulți mușchi, inclusiv cel de cetățean responsabil. Or, asta este exact ce ne lipsește nouă ca și națiune.

Hank Fortener: How I use the Internet to build families?

Discursul lui Hank a fost îndelung aplaudat. A vorbit concis și foarte însuflețit și tocmai de asta presupun că a fost unul dintre discursurile favorite de la conferință.

Familia lui a adoptat de-a lungul timpului zeci de copii, dintre care foarte mulți au fost adoptați temporar. Procesul adopției este unul anevoios și costisitor, cheltuielile pentru el se ridică la peste 35.000$. Potrivit spuselor lui Hank, 33 la sută din populație consideră să adopte cândva vreun copil, iar din aceștia circa 78 la sută nu fac acest lucru pentru că implică cheltuieli prea mari pe care aceștia nu și le permit. Iar într-un final, doar 2% ajung să adopte. 

Cu toate astea, chiar dacă considerăm că numărul celor care adoptă nu va crește, e optimist și numărul acestor 2% deoarece presupune că mii de copii își găsesc familii.

Tocmai de asta a fost inspirat Hank în crearea platformei www.adopttogether.org

Discursul lui ar putea fi redus la o singură frază: Family: the answer to almost everything.

Igor Cobileanski: Cinematografia - iluzia secolului

După părerea mea discursul domnului Igor a fost cel mai slab dintre toate. 

Ne-a vorbit despre actori și cât de complicat este pentru aceștia să reușească în societatea noastră. Cum majoritatea dintre ei vor ajunge abia la 50 de ani și se vor putea bucura de un rol important, asta desigur dacă se numără printre cei norocoși.

Ideea discursului nu a fost una suficient de închegată și tocmai de asta nu s-a memorat, în schimb am râs și per general atmosfera a fost una foarte ok.

Dr V.Chandra- Mouli: Why shouldn't we shy away from sexuality education

Deși lucrurile din jurul nostru sunt într-o continuă evoluție, educația sexuală nu a întâmpinat foarte mari schimbări. Este încă prezentă rușinea de a vorbi despre sex, mai ales în societăți precum a noastră, unde educația sexuală aproape lipsește. Tineri se informează de la prieteni, din articole, internet și nu de la familie. Lucru care trebuiește schimbat, pentru că o educație sexuală presupune o dezvoltare corectă a viitorului adult. 

Trebuie să începem cu pași mici dar trebuie să începem acum.

Ion Ștefăniță: Patrimoniul Cultural din R. Moldova - de la realitate la necesitate

Foarte multe cifre, date exacte despre ce presupune mai exact patrimoniul cultural al Republicii Moldova.
Peste 15.000 de monumente dintre care doar 5.206 au fost incluse în Registrul Monumentelor.

Ion ne-a vorbit și despre centrul istoric, iar situația reală arată în felul următor: 20% din acest centru istoric este deja demolat; 25% au suferit în urma construcțiilor degradante și practic sunt imposibil de restabilit iar altele 30 la sută sunt ruine.

Totuși, se întâmplă și lucruri bune. Începând cu anul 2010 bugetul alocat pentru restabilirea monumentelor de arhitectură a sporit de 4 ori. Mai avem însă foarte mult de muncă, iar îndemnul lui Igor a fost să ne implicăm, pe cât posibil, fiecare dintre noi, începând cu propria ogradă.

Ilya Kishin: Social Media Propaganda in Eastern Europe

Hashtag-ul PutinMaladeț sau ce presupune în sine propaganda rusească, despre asta a fost discursul lui Ilya, care este expert media și redactor la câteva publicații din Rusia. 

El ne-a ilustrat tabloul concret al propagandei rusești și câți bani, timp și resurse umane se alocă pentru aceasta. Câteva zeci sau sute de persoane lucrează zi și noapte pentru a crea presupusa platformă „de opinie”. Deși s-ar părea complicat de închipuit că cineva stă la ora 3 a.m. și comentează de bine despre guvernul lui Putin, undeva pe un portal de știri aparent neînsemnat, lucrurile stau chiar așa. 

Pe twitter sunt angajate persoane speciale pentru a introduce anumite hashtag-uri, cum ar fi de exemplu #putinmaladeț și sunt plătite pentru asta cu 1.000$ lunar.

Fenomenul de propagandă poate afecta foarte ușor Europa de Est pentru că aceasta mai are mult de lucrat la capitolul transparență al scenei politice. Tocmai de asta îndemnul principal este să fim meru cât mai sceptici în privința informațiilor din presă, să cântărim fiecare zvon și fiecare sursă din care ne informăm.

Smari McCarthy: Democrating Democracy

Un vot de-al nostru către un om politic îi acordă acestuia posibilitatea de-a influența circa 1000 de decizii timp de 4 ani. 

Smari este de părere că democrația nu este decât un fel de dictatură. Ideea lansată de acesta este că trebuie să schimbăm la față democrația de acum, iar pentru asta avem nevoie de mai mult timp liber. Noi muncim prea mult și ne interesăm prea puțin de politică. 

Și avem, cu siguranță nevoie să ne învățăm să decidem. Iar pas cu pas schimbare va fi posibilă. 

Daniel Morar: Combaterea corupției la nivel înalt

Știu că foarte multă lume a așteptat discursul domnului Morar și sunt sigură că nu au rămas dezamăgiți.

Problema abordată de acesta este una care ne doare până în măduva oaselor, iar prin acest discurs am primit fiecare câte o fărâmă de speranță că la capătul tunelului în care ne aflăm este totuși lumină. Nu o să greșesc dacă o să spun că acesta este discursul meu preferat lucru pe care l-am observat și după cantitatea de notițe pe care mi-am făcut-o.

Domnul Morar a descris drumul pe care l-a parcurs DNA până a ajunge la succesul de a putea lupta la o scară atât de mare cu corupția. Faptul că DNA trebuia să dispună de propria poliție a înlesnit cu mult lucrurile. Astfel, sub conducerea lui, din 2005 până în 2012 aproximativ 5.000 de persoane au fost trimise în judecată. Aproape un întreg guvern, care presupunea miniștri, prim-miniștri, primari toți au fost trași la răspundere. 

CUM?

- printr-un context extern favorabil, care în cazul lor a fost UE

- voință politică externă

- sprijin popular

- presiunea pe care media o organiza asupra sferei politice

- procurori care au înțeles ce se cerea de la ei

- judecători corecți

Niciun cetățean nu se află în siguranță atâta timp cât parlamentul se află în sesiune. A glumit domnul Morar. Și îndemnul lui de la final a fost că această schimbare este cu siguranță posibilă și în Moldova, cu o sigură condiție: Războaiele POT fi câștigate. Cu condiția de A FI DUSE.

Fiecare stat e obligat și are dreptul să-ți curețe statul de corupție. Ba chiar trebuie!

Pavel Braila: Arta ca sursă pentru schimbări în societate

Discursul lui Pavel a fost mai mult unul vizual. 

La început ne-a vorbit despre cât de greu este să fii artist contemporan în Moldova și cât de greu îți vine să explici oamenilor de aici ce presupune această sintagmă. Artistul trebuie întotdeauna să vorbească despre valoarea adevărului.

A doua parte a discursului a fost prezentarea unui fragment din filmul Joc. Energy of life și acesta a vorbit de la sine. Cum spunea și Elena Zgardan:  Noi arătăm frumos la Milano!

Nata Albot: Eternity meets modernity

Nata a ridicat publicul în picioare. Femeia asta e un fel Carol Schmidt despre care a început ea să vorbească. Fiecare idee de a ei este imediat transpusă în fapte. Muncește greu pentru asta și face lucrurile să iasă deosebit de frumos. Ideea pe care o lansează Nata este că avem atâtea lucruri mărunte de care ne putem bucura și din care putem face un brand și noi tot pe 9 mai ne concentrăm. Nu vă spun prea multe despre ea, încercați doar să căutați detalii despre Klumea și proiectele pe care aceștia le organizează ( IA Mania, Mai Dulce, Lavender fest etc) și o să înțelegeți câtă energie, inspirație și ochi pentru frumos are femeia asta.

Ioan Dan Niculescu: Liberul arbitru și cel ocupat.

Eu am așteptat mult discursul lui Dan. Am crezut că o să fie unul mai tehnic, despre cum i-a reușit campania online a lui Iohannis sau ce presupune o campanie online...dar nu. Dan a ales să vorbească despre lucruri mai personale. There is NO time - de aici a pornit ideea de schimbare pe care a făcut-o el în viața și munca lui.

„De la ocean și apus am aflat cele mai importante lucruri.” 

Iar pe final, îndemnul a fost ăsta:  There is no RIGHT time...but there is no LEFT time eithere. 

Cu siguranță evenimentul și-a meritata banii, timpul și așteptarea. Am aflat lucruri noi, am obținut doza necesară de inspirație și entuziasm pentru destul timp înainte. Celor care nu au reușit să ajungă le recomand insistent să meargă data viitoare. Sper ca următorul eveniment să fie la fel de reușit ca și acesta.

Scrisorar

Postarea asta, deși pare, nu o să fie despre lucrarea lui Șișkin.

Postarea asta va fi despre scrisorile mele. Cele primite.

Spuneam mereu că a scrie o scrisoare într-o eră a tehnologiilor e cu adevărat greu. Greu pentru că foaia te vrea mai sincer decât pagina electronică. Foaia nu-ți permite să greșești, nu-ți iartă atât de ușor minciunile și orice încerci să ștergi de pe ea lasă o urmă. Fix de asta te pune să gândești de două ori înainte de a scrie.
Eu am trimis considerabil mai multe scrisori decât am primit, tocmai de asta cele primite sunt de prețuit. Iar în zilele când nu mai știu de unde și cu ce să încep, dacă trebuie să stau sau să alerg. În zilele când eu nu sunt tocmai eu, mă apuc de recitit scrisori. Este, trebuie să spun, un fel de exercițiu de echilibru ăsta. Unul care dădea de fiecare dată rezultate. Până azi.

Azi am recitit pentru a nu mai știu câta oară una dintre scrisorile care stau grămadă în cutia lor specială. Am recitit-o fix cum recitești o scrisoare mai veche - cumpătat, liniștit, cântărind fiecare cuvânt. Și am concluzionat - unele scrisori te tulbură nu când le primești, nici măcar după ce le-ai citit de câteva ori. Unele scrisori te tulbură abia peste câteva anotimpuri. După ce copacii au înmugurit, au înflorit, s-au scuturat și au înghețat. După ce s-au schimbat anturajul și oamenii, iar timpul le-a împărțit pe fiecare după propriul lui plac.

Scrieți scrisori. Trimiteți și primiți scrisori. Nu multe, dar sincere. Pentru că unele dintre ele au un ceas cu numărătoare inversă încorporat. Și peste câteva anotimpuri, nu veți pricepe bine cum sau de ce, dar numărătoarea inversă va fi ajuns la final. Poate de asta scrisoarea vă va tulbura. Poate.